Gândacul păros: combaterea gândacului păros
Gândacul păros este un coleopter comun, semnalat frecvent în zonele de stepă şi silvostepă şi care atacă frecvent cruciferele, pomii şi viţa de vie în perioada înfloritului.
Descrierea gândacului păros
Adultul de gândac păros are 9-12 mm lungime, de culoare negru mat, acoperit cu o pubescenţă deasă şi lungă, cenuşie, de unde şi denumirea de gândac păros. Pe partea dorsală a pronotului se găseşte o carenă mediană, dispusă longitudinal. Tibiile picioarelor anterioare sunt prevăzute cu trei dinţi. Elitrele sunt negre-cenuşii, cu pete alb-gălbui. Oul gândacului păros este alb si rotund.
Larva, de tip scarabeiform (în forma literei C, cu corpul îngroşat) are 14-16 mm lungime, de culoare alb-gălbuie, iar capul este maroniu. Pupa este alb– gălbuie cu dimensiuni de 12-16 mm lungime.
Biologia gândacului păros
Gândacul păros are o singură generaţie pe an, iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimi de 10-20 cm. Gândacii păroși apar în aprilie şi zboară până în iunie-iulie, mai ales în zilele însorite între orele 11-15:00, iar noaptea se retrag în sol. Femelele depun ouăle după 4-8 zile de la împerechere, în luna mai, în grămăjoare mici de câte 2-4 ouă, în sol, la o adâncime de 2-7 cm. O femelă poate depune până la 50 de ouă. Incubaţia durează până la două săptămâni, iar dezvoltarea larvară poate ajunge şi la două luni. Noii adulţi apar în lunile august-septembrie, dar rămân în săculeţii pupali până în primăvara următoare.
Mod de dăunare a gândacului păros
Gândacul păros este un dăunător polifag preferă pomii fructiferi, dar atacă în perioada înfloritului şi viţa de vie. În ultimii ani atacă destul de sever rapiţa şi alte crucifere, uneori chiar şi porumbul sau cerealele păioase. În anii de invazie, daunele produse organelor florale sunt semnificative.
Primăvara devreme, adulţii de gândac păros se hrănesc cu polenul florilor timpurii, iar apoi consumă organele interne ale acestora, uneori şi sepalele. La rapiţă consumă organele florale, câteodată şi frunzele tinere. Larvele nu dăunează. Odată cu înflorirea pomilor fructiferi, trec pe florile acestora. Produce daune şi la graminee (secară, orz, grâu, porumb) precum şi la viţa de vie.
Gândacul păros: prevenire şi tratament
Combaterea gândacului păros este destul de dificilă, deoarece atacă în perioada înfloritului plantelor de rapiță, moment când trebuie protejată entomofauna utilă. Deoarece populaţiile de gândac păros sunt foarte numeroase, iar apariţia lor este în etape, se recurge la aplicare de insecticide cu acţiune dublă (sistemica şi de contact), recomandat de CODEX.
Epicometis hirta este atras de mirosul şi culoarea florilor de rapiţă. Se poate crea un fel de capcană „naturală”, prin încadrarea solelor de rapiţă cu un hibrid cu înflorire mai timpurie. Astfel, când acesta va înflori, va funcţiona ca o capcană pentru gândaci, atrăgându-i, iar tratamentele se pot face doar pe marginea solelor.
Exista şi metode biologice de control al gândacului păros, folosite, de obicei, în livezi: feromonii sexuali specifici, care atrag masculii; specii parazitoide precum viespea de stepă (Scolia hirta), trebuie protejată deoarece parazitează larvele gândacilor din genul Epicometis. Gândacul păros are o serie de duşmani naturali: Clivina fossor Fall, care poate distruge până la 65% din pupele şi larvele găndacului lucios.
Măsurile de control se impun la semnalarea primilor dăunători.
Luaţi măsurile ce se impun pentru protecţia mediului înconjurător.
Respectaţi cu stricteţe normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protecţie a albinelor şi a animalelor.
Descoperiți și cum afectează gândacul roșu rapița.
Departamentul Tehnic